Veste imensă pentru cei cu pensie mică: Să fie cel puțin dublată. Cine va primi mai mulți bani
Oficialul de la Muncă a declarat că pensia minimă din România trebuie să fie cel puțin dublată pentru a fi una decentă, ceea ce înseamnă aproximativ 2.500 de lei, potrivit lui Marius Budăi. El a precizat că guvernul caută soluții pentru o majorare în acest an, dar pentru a ajunge la această sumă trebuie implementată noua lege a pensiilor.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că pensia din România, pentru a fi una decentă, trebuie practic dublată. El a explicat că pensia minimă trebuie să ajungă la aproape 2.500 de lei, dar acest lucru nu se poate întâmpla decât prin implementarea noii legi a pensiilor.
Marius Budăi: O pensie minimă de 2.500 de lei este decentă
„O pensie decentă ar trebui să existe probabil, să fie undeva 2.500 de lei, pensia minimă şi de acolo în sus să putem discuta de alt sistem de pensii, dar asta se va putea rezolva când vom implementa noua lege a pensiilor. Până atunci, sigur că ne gândim ce mai putem să facem până la sfârşit de an pentru că inflaţia în Europa şi în lume are un avans considerabil”, a declarat duminică ministrul Muncii la România TV.
Marius Budăi a explicat că Guvernul este conștient de necesitățile românilor și caută soluții pentru majorarea pensiilor în acest an, însă evită să facă vreo promisiune pe care coaliția de guvernare nu o poate îndeplini.
„Căutăm soluţii pentru a putea majora din acest an. Nu vreau să dau nicio speranţă pe care ulterior Guvernul nu o poată îndeplini. Pensiile au fost majorate anul acesta cu 10% şi cele minime cu 25%. Nu este suficient. Suntem conştienţi că nu este suficient. Nici nu le lăudăm cu faptul că le-am majorat.
Suntem conştienţi că necesităţile sunt mari şi că problemele în acestă perioadă sunt mult accentuate faţă de cum erau înainte de aparţia acestor crize, vorbim de criza pandemică, de criza preţurilor la energie, la alimente şi iată acum a mai venit şi acest război nedrept şi ne îndreptăm spre o altă criză”, a mai precizat Marius Budăi.
Cu cât a crescut punctul de pensie?
Cristian Vasilcoiu, secretar la Ministerul Muncii, a publicat luna trecută un tabel cu evoluția punctului de pensii începând din anul 2009. Așadar, potrivit acestui tabel, în aprilie 2009 punctul de pensii era de 718,4 lei, crescând ulterior, în octombrie, la 732,8 lei.
Punctul de pensie a fost de 732,8 lei timp de trei ani și a crescut la 762,1 lei în ianuarie 2013.
Punctul de pensie a crescut la fiecare început de an, astfel:
- ianuarie 2014 – 790,7 lei
- ianuarie 2015 – 830,2 lei
- ianuarie 2016 – 871,7 lei
În 2017, punctul de pensie a crescut de două ori pe an, astfel: 917,5 lei (ianuarie) și 1.000 (iulie). Creșterile pentru următorii trei ani au fost următoarele:
- 2018: 1.000 (ianuarie) și 1.100 (iulie)
- 2019: 1.1oo (ianuarie-august) și 1.265 (septembrie)
- 2020: 1.265 (ianuarie-august) și 1.442 (septembrie).
Punctul de pensie, în 2021, a rămas la 1.442 de lei, dar a crescut la 1.586 de lei în ianuarie 2022.
SURSA : capital.ro