Pensionare mai rapidă. Este oficial!

O decizie a Curţii Constituţionale din România prevede că anumite categorii de contribuabili vor putea ieşi la pensie chiar şi cu 15 ani mai devreme.

Potrivit legii, vor putea ieşi mai devreme la pensie toţi asiguraţii, indiferent de când au căpătat handicapul.

Până acum, de această reducere a vârstei de pensionare beneficiau doar persoanele care căpătau handicapul înainte de a intra în sistemul asigurărilor de stat.

Potrivit OUG, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare și a stagiilor de cotizare toate persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap. Până acum legea permitea pensionarea mai rapidă a celor care au căpătat un handicap înainte de asigurarea în sistemul public de pensii.

Prin OUG nr. 94/2021, care a apărut marți, 12 octombrie, în Monitorul Oficial, s-a eliminat din Legea pensiilor (263/2010) această discriminare și prevede ca reducerea vârstei de pensionare să se aplice tuturor persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap.

În funcție de gradul de handicap, toți angajații aflați în această situație pot scurta vârsta de pensionare cu până la 15 ani.

Vârsta de pensionare va fi redusă astfel:

– cu 10 ani pentru asiguraţii cu handicap mediu, dacă au realizat stagiul complet de cotizare;

– cu 10 ani pentru asiguraţii cu handicap accentuat, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;

– cu 15 ani pentru asiguraţii cu handicap grav, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul de cotizare, potrivit avocatnet.ro.

Aceeași ordonanță prevede ca persoanele care au realizat un stagiu de cotizare ca nevăzător sau în condiții de handicap să aibă un stagiu potențial, determinat ca diferență între cele trei stagii de cotizare explicate mai sus și cele realizate până la data acordării pensiei de invaliditate.

Trecerea de la pensia pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. Potrivit legii, când se împlinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă, și se acordă, din oficiu, cuantumul cel mai avantajos.

În prezent vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei vârsta standard de pensionare este de 61 de ani și 6 luni și crește eșalonat până în anul 2030, la 63 de ani.

Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, o persoană trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare și să fi contribuit la sistemul public de pensii. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.