Borșeanca Adina Kofă, Miss Tourism România; Tânăra este și voluntar la ISU Maramureş

Adina Kofă are 24 de ani și este din Borșa. Este frumoasă, are un accent moroșenesc foarte simpatic și îi place să ajute și să se implice activ în societate. Cochetează cu modelingul, însă activează și în sistemul medical, fiind, totodată, un voluntar de nădejde.

Aceasta a participat în perioada 5-9 septembrie, în Bușteni, la Festivalul Romanian InfoFashion, scopul principal al acestui eveniment fiind acela de a schimba în bine imaginea străinilor asupra țării noastre, de a promova turismul românesc. În urma competiției, Adina a obținut premiul Miss Tourism InfoFashion.

“E primul meu concurs de genul acesta. Inițial, au fost înscrise zeci de fete din toată țara, iar apoi 22 dintre noi am mers la Bușteni, unde am fost cazate. Acolo am fost urmărite zilnic, am avut diverse workshopuri etc.

În cadrul finalei evenimentului am avut o probă de talente, iar eu m-am îmbrăcat în port tradițional și am recitat o doină pe un negativ al lui Dumitru Fărcaș, versurile aparținând Silviei Timiș. Am mai avut proba costumului de baie și a rochiei de seară. Rochia mea a fost făcută de un designer borșean, Gabriel Hutera, care acum lucrează la Cluj. A fost o experiență foarte faină.

S-au dat șase premii, iar eu am luat Miss Tourism România, acesta fiind oferit de Emanoil Savin. Fiecare dintre noi vom reprezenta apoi România în afară. Eu voi merge în China în 2022, la concursul mondial.

Mi-a plăcut că acest concurs nu a pus neapărat haina în valoare, ci omul. Asta a fost foarte important. Am mai fost atacată de-a lungul timpului pentru accentul meu, însă acum m-a ajutat mult, am fost originală. Nici nu mi s-a zis pe nume acolo, ci moro, de la moroșancă”, povestește Adina.

Aceasta continuă: “Sora mea e model. Am făcut și eu niște cursuri la Cluj de mers scenic etc., dar am mai activat doar pe parte de prezentări haine, de reclame. La acest concurs a trebuit să te pui în valoare tu ca om, să arați de ce ești în stare, nu au mai contat cât de scumpe sunt hainele. Nici nu m-am gândit că o să câștig. Din Maramureș am fost singura participantă”.

„Am o pasiune pentru aviație”

Voluntariatul este o altă latură în care borșeanca pune mult suflet. De când era elevă se implica în diverse manifestări și evenimente.

“Eu am început voluntariatul de mic copil. Am participat la campanii de ecologizare, pentru persoane cu dizabilitați, proiecte pe oraș, campanii de donare de sânge, antiviolență. Îmi place mult să mă implic.

Acum lucrez la Spitalul de Recuperare din Borșa, la primiri urgențe. Am făcut în Baia Mare și Școala de Pilot de Planor, la Aeroclubul României am fost sportivă doi ani. Am făcut și cursul de SMURD și activez de trei ani în cadrul ISU Maramureș. Am început de un an jumate și Salvamontul. Mai particip la activități de căutare-salvare. Pe partea medicală sunt destul de bună. Am o pasiune și pentru aviație”, spune tânăra.

Chiar dacă nu prea are timp liber, Adina Kofă este mulțumită de ceea ce face. Pentru viitor are planuri frumoase, iar cu perseverență și seriozitate cu siguranță le va duce la bun sfârșit.

“Sunt și studentă la Facultatea de Inginerie Silvică din Cluj-Napoca. Mă îndrept puțin spre Departamentul pentru Situații de Urgență, în viitor doresc să merg un pic și pe inginerie, și pe parte medicală. Modelingul momentan rămâne hobby.

Toate pregătirile astea au fost cu sacrificii, timp liber nu prea mai am, dar mă sprijină și părinții. Eu merg acasă, îmi las bagajul, îmi iau altul și plec iar, dar îmi place ceea ce fac”, mărturisește frumoasa maramureșeancă.

Noi o felicităm din suflet – mai rar așa tineri activi! – și îi dorim succes și spor în toate!

L.C.H. – DirectMM.ro