O fată de 15 ani a murit pe loc, după un accident cumplit între două BMW-uri, în Borşa

O fată în vârstă de 15 ani şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, în urma unui accident cumplit între două BMW-uri, în Borşa, judeţul Maramureş.

Accidentul s-a produs pe DN18, pe raza oraşului Borşa, după ce maşina în care se afla fata de 15 ani (din comuna Moisei), condusă de un iubitul fetei, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a derapat într-o depăşire.

Maşina s-a răsucit pe şosea şi a fost spulberată de un alt BMW, model X6.

Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost distrus în totalitate, iar tinerii aflaţi în interior au fost striviţi.

În total, trei persoane au fost găsite inconştiente de pompierii de la Descarcerare, medicii SMURD şi cei de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Maramureş.

Pompierii s-au chinuit zeci de minute să scoată victimele din fiarele contorsionatele ale maşinilor. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru fata în vârstă de 15 ani, din comuna Moisei.