Arșița verii în Maramureș: Căldură mare în zilele viitoare în toată regiunea noastră. Se vor înregistra totuși și furtuni pe arii restrânse

În zilele care vor urma județul Maramureș va fi în continuare în zodia căldurii, avertizează meteorologii. Cu toate acestea se vor menține și condițiile de producere a furtunilor în intervalul următor.

Conform actualizării avertizării meteorologice, se observă faptul că Maramureșul a ieșit de sub incidența codului galben de caniculă și disconfort termic momentan, însă vremea va fi foarte caldă.

Mai exact, astăzi, 29 iulie, vremea va fi călduroasă, cu maxime de la 27-29 la 34 grade, valori care se vor menține și în zilele viitoare. După cum se vede ele vor fi în apropierea limitei pragului de caniculă. În plus, se vor înregistra și furtuni.

Este extrem de important de spus însă faptul că manifestările de instabilitate atmosferică nu vor fi la fel de violente precum în alte zone, dacă este să analizăm strict avertizările emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În plus, vremea va fi călduroasă, iar tendința va fi de încălzire treptată în zilele viitoare, deci ne putem aștepta la noi actualizări ale avertizărilor meteorologice. Trebuie adăugat faptul că nu există avertizări hidrologice valabile pentru regiunea noastră. Iată avertizările meteorologice valabile acum în țară!

AVERTIZĂRI METEOROLOGICE

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 iulie – 01 august
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă

În intervalul menționat, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime la scara întregii țări se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de accentuat
Interval de valabilitate: 29 iulie – 01 august
Zone afectate: județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și sudul județului Caraș-Severin

Pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică (29, 30, 31 iulie și 1 august), în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

Notă: Valul de căldură va persista și la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.

COD GALBEN

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 29 iulie, ora 10:00 – 29 iulie, ora 23:00
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei și local în zonele montane

În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei și local în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea și caracter torențial și, izolat, grindină.

Notă: Astfel de fenomene, dar pe arii mai restrânse, vor fi și în restul teritoriului.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: vijelii puternice, grindină
Interval de valabilitate: 29 iulie, ora 13:00 – 29 iulie, ora 23:00
Zone afectate: Moldova și nordul Munteniei, zona Carpaților Meridionali și Orientali

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova și zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat faptul că va actualiza prezentul mesaj.

Sursa: directmm.ro