Ţigări de contrabandă descoperite în pădure în Borșa

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, aproximativ 5.500 pachete cu ţigări, în valoare de peste 63.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Totodată, o maşină de teren a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor.

Mai exact, în data de 20 iulie, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu colegii din cadrul S.P.F. Izvoarele Sucevei, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 11.30, polițiștii de frontieră au descoperit, abandonat, pe direcţia localităţii Borşa, într-o zonă foarte greu accesibilă, un autoturism de teren fără numere de înmatriculare, iar în apropierea lui două colete voluminoase cu ţigări.

În continuarea cercetării zonei, în pădurile din apropiere, colegii noştri au descoperit alte nouă colete. Cele unsprezece baxuri cu ţigări şi autoturismul au fost transportate la sediul sectorului.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.437 pachete cu țigări, în valoare de 63.613 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. La fel şi autoturismul, a cărui valoare a fost estimată la 34.500 lei.

În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în acest caz sub directa îndrumare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.