In memoriam Gheorghe Iova!

Azi, se împlinesc doi ani de la plecarea din această lume a celui care a influenţat literatura acestor vremuri, Gheorghe Iova

Interviu Vatra – dialog “texteiova” sau “Călare, pe muşc.”

Sistema întrebărilor tale oferă ocazia (ceva împotriva ratării) anulării unor decalaje.Marian Ilea, cu tine, adevărul. Prin vreo banală modernizare, istmul „postmodernismul” se rupe, ca gâteju’; rămânem insulari, căzuţi din lumea modernă; nicio modernizare nu ne aduce în modernitate.„postmodernismul” fu contra firii(-i), cu pus, el, „valori”, „modernismul fu atacat, ‘gzakt, cu „s’au clasicizat, s’au integrat, au devenit valori”, cu gafa surréalism: au pus „predecesori”.Cu ocazia preluării: înlăturării / dezmoştenirii, mă mir ce Cutărescu a fost preluat, cu 80cizma lefteraturii, de nima (un cartel, al criticilor, contra literaturii: a stabilit că ei, criticii au scris literatura, literatura nu fu, ca la comunişti, în stare să se ridice la înălţimea “scrisul critic” (nu şi „autocritic”, ca la comunişti).(Gheorghe Iova)
Am în Baia-Sprie un grajd cu trei capre plus grădină şi casă. Iova stă în grajd. „Măi, de aici nu plec…”, zice. Plecăm. Seara are bilet la tren către Bucureşti. Acceleratul. Doar vagoane de dormit. Ce avangardă, ce postmodernism, tren, controlori, urneala aia a roţilor. S-a dus. La ora douăzeci şi unu. E douăzeci şi trei treizeci, aproape de miez de noapte. Sună telefonul [alarme pornite de Doina Iova]. Iova. „Sînt pe un peron, într-o gară”, zice. „Bine”, zic. „Am coborît că unu mi-a cerut biletul”, zice. „Îl aveai, că altfel nu urcai în vagonul ăla”, zic. „Asha-i”, zice. „Şi?”, zic. „N-am vrut să i-l arăt [Iova: eram plin de buzunare şi nu mi-au lăsat timp să găsesc biletul] ”, zice. „Şi….”, zic. „Am coborît. Stau pe peronul ăsta”, zice. „Singur? Mai e cineva?”, întreb. „Nima”, răspunde. „Cum se cheamă gara?”, zic. „Nu shtiu”, zice. „Citeşte ce scrie acolo”, zic. „E o gară cu un nume care nu egzistă”, zice. „Spune numele”, zic. „Ji…bou”, zice. „Bine”, zic. „Stai acolo că se rezolvă”, mai zic. „Nima. Ce să se rezolve că trenu-i dus”, încheie. L-am sunat pe şeful poliţiei din Maramureş. I-am spus: „Un mare scriitor…pe peronul gării din Jibou…etc…etc….trimite pe ăia de la poliţia gărilor să se ocupe”. A doua zi, de dimineaţă, Iova [până seara, în un personal,] era în Rapidul de Baia Mare-Bucureşti [circulă, numai, noaptea]. (Marian Ilea) 
Marian Ilea: Dragă Gheorghe Iova, prima întrebare ar fi din zona „răspunsuri plus întrebări”. „De cîţi oameni e nevoie pentru sfîrşitul lumii?”. 
Gheorghe Iova: Nu este o întrebare (pe foaia de titlu, pe copertă, nu e semnul pus, al întreb). Soţia mea, Doina Iova, îmi cere, de câţiva ani: „Împacă-te, cu lumea!”. Azi, pe tensiunea apariţiei unei cărţi (a sosit, ieri, e în cutii „ETALONUL MIZIL. FICŢIUNILE MĂSURĂTORILOR”, cu Cosmin Manolache, Iova, la „Casa de pariuri literare”, 504 pagini) şi amânarea unei filmări (clip de promovare a cărţii), mi-a spus că s-ar putea să renunţe, la această presiune.

Marian Ilea: Ovid S. Crohmălniceanu…asta nici măcar nu e o întrebare…dar are răspuns. 
Gheorghe Iova: «Agenda cenaclului „JUNIMEA”Cu ziua de 23 martie şi-au făcut prezenţa în cenaclu Gheorghe Iova – poezie – şi Marius Tupan – proză.Versurile citite au stârnit o mare divergenţă de păreri. „Poezia are succes prin simţul amănuntului, jocul de personal şi nepersonal se converteşte spre interior” (Martin Tarangul). „Poezia lasă un sentiment de elegie, la o analiză de text nu rezistă” (Nicolae Vlăduţ); „O falsă baladă prin structură, un poem bahic în amintire” (Romul Munteanu)», Marius Tupan, în „Amfiteatru”,4,1969.Ovidiu S. Crohmălniceanu, Amintiri de la „JUNIMEA”„Când cenaclul studenţesc Junimea a trecut în grija mea? Sunt peste două decenii de atunci şi memoria s-ar putea să-mi joace feste. Prin 1971, cred, D.Păcurariu, pe vremea aceea decanul facultăţii, m-a rugat să accept rolul de îndrumător al cenaclului. Nu existau prea mulţi amatori pentru o treabă care se desfăşura duminică dimineaţă, şi cine dracu’ avea chef să-şi strice tocmai ziua de odihnă în sânul familiei? Eu am primit, ca să scap astfel, după cum mă asigurase decanul, de orice alte sarcini extradidactice, inspectarea căminelor studenţeşti, vizitarea în grup a muzeelor, urmărirea frecvenţei la cursuri şi seminarii etc.Cenaclul avusese o scurtă epocă înfloritoare, sub conducerea lui George Ivaşcu, când se bucurase de participarea unor poeţi din generaţia ’60, Nichita Stănescu, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru. Ei îşi luaseră zborul şi Junimea rămăsese de izbelişte, ajunsese nici să nu mai funcţioneze [Subliniu cel Puţin]. Era interesul facultăţii, îmi explica profesorul Păcurariu, să o reanimăm.Cenaclul se ţinea la Clubul Univesităţii, vizavi de Cişmigiu, unde fusese altădată Institutul Maxim Gorki [Subliniu cel Puţin]. Veneau foarte puţini studenţi, iar organizarea lecturilor şi-o asumase Gheorghe Iova. El, Gheorghe Ene, Gheorghe Crăciun şi Ioan Flora dominau şedinţele, alcătuiau un fel de grupare [în cenaclu] botezată Noii [era titlulera titlul unui proiectat caiet al cenaclului], toamna, 1971 şi cam băgau spaima în cine nimerea la cenaclu, cu cunoştinţele lor teoretice scoase mai ales din ultimele demersuri ale structuralism [Iova: „STRUŢURALISM”], când acesta abia pornise să fascineze tineretul nostru univesitar.” În „Amintiri Deghizate”, 1994, pp. 142 – 143, domnul profesor spune că a acceptat să asiste şedinţele cenaclului „Junimea”, să ocoale, dar, inspecţii în cămine. Miză mică. Când zice de „a lipsi, duminicile, din sânul familiei”, fără să vrea, zice şi de mine: [eram căsătorit, din 30 ianuarie 1970; aveam un copil, o fetiţă, Gia Iova, născută la 12 mai 1970]. Cât priveşte „structuralism, noul roman francez”, sursele noastre erau altele, de tot.

Marian Ilea: Cenaclul Junimea” e cu nume şi prenume, deci: „Cenaclul Junimea” e angajat la Muzeul Literaturii sau…întrebare sursă care necesită răspuns lung!
Marian Popa: „A avut rol naţional cenaclul Junimea al Facultăţii de Limba şi Literatura română din Universitatea Bucureşti, condus un timp, în 1964, de George Ivaşcu, apoi de Ov.S. Crohmălniceanu, din 1971: adunări duminicale, amatori prezenţi intermitent – Gh.Iova, Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Sorin Preda, Cornelia Maria Savu, Andrei Roman, Nicolae Iliescu, Constantin Stan, Mircea Cărtărescu, Eugen Dorcescu, Ion Stratan, Traian T.Coşovei, Florin Iaru, Al.Muşina, Mircea Nedelciu, Maria Holmeia, Ioan Lăcustă, George Cuşnarencu, Cristian Teodorescu, Hanibal Stănciulescu, Emil Paraschivoiu, Marius Bădiţescu, Simona Popescu, Valentin Petculescu, Ioana Pârvulescu, Vlad Pavlovici, Marian Ilea, Cătălin Ţârlea, Ion Manolescu, Cristian T.Popescu, Monica Ioanid, Dan Goanţă, Mihai Cochinescu. Poeţii se vor orienta ulterior către Cenaclul de luni.”, Marian Popa, Modificări de viziune asupra prozei în anii 80, Vol II, p.904, Istoria Literaturii Române, Bucureşti, 2001.
„Cenaclul Junimea”, eu, l-am convertit, în textuare.3Gheorghe; am fost deturnat, în „NOII”:
La 1 octombrie 1970, am adus o carte Iova T E X T E, aprilie – august 1970, de încheiere a literaturii; a bucurat, imediat, pe Crăciun, pe Ene.În octombrie 1970, am preluat cenaclul Centrului Universitar Bucureşti, „Junimea”; nici urmă de vreun profesor! Aşa, până la noiembrie 1971, când se alocară 3: Ion Rotaru, NiMa, Croh. La 6 decembrie 1970, Gheorghe: Crăciun, Ene, Iova a(u) citit, la „Junimea”, poeme. Lăcustă îmi trimetea, în timpul discuţiilor, ca Lenin, bileţele.  

                                                                     Bucureşti 12 I ’71 Text comun[Cu Bacovia „Dintr-un text comun”]
Este un text de angajare în literatură [la 16.01.1971, Matei Călinescu: „respingere a literaturii”] ca instituţie culturală. În urma unor experimente comune, care au urmărit aflarea existenţei poemului, la un nivel de indestructibilitate, afirmăm [M.C.: „negăm”] că poemul este îndreptat egal către toate lucrurile lumii. Contextul poemului [M.C.: „nu”] este existentul. Poemul [M.C.:„nu”] aparţine  limbii, el [M.C.:„nu”] se compune din propoziţii ale limbii şi nu [cuvânt şters de Matei Călinescu] constituie un limbaj aparte. Poemul [M.C.:„nu”] este un text. Nu presupunem existenţa unor grupuri iniţiate, în consumarea obiectelor artistice adică a unor grupuri, care acordă o atenţie şi un timp deosebit, activităţii de consumare a obiectelor artistice*.Poemul oferă un punct de observaţie în univers. El este o realizare umană. Adică apare intenţionat. El descrie puterea unor existenţe asupra unor existenţe umane. Limba este adecvarea unui grup uman la existenţă. Ea face parte din existenţa umană. Ea este accesibilitatea  maximă, acces maxim, de care noi ne bucurăm în univers.Limba este posibilitatea unui om de a folosi văzul altcuiva.Limba este posibilitatea noastră de a ne folosi** de văzul altor semeni. Ca şi limba, poemul nu este o convenţie liberă. A scrie un poem înseamnă a decide existenţa unui text util, cu o utilitate anume. Poemul nu substituie*** nici o altă existenţă.Substituirea unei existenţe, de către o altă existenţă, aceasta este inadecvarea***. Un text scris în libertatea limbii poate fi recunoscut şi utilizat, ca poem, dacă textul exercită, asupra mea, o putere de aceeaşi natură cu puterea, pe care el o descrie, puterea unei existenţe asupra existenţei mele.Interpretarea poemului nu face parte în utilizarea lui ca poem. Utilizarea textului ca poem constă în citirea sau citarea lui.**** Un om este poet, în timpul şi numai în timpul, în care el scrie un poem.Locul adecvat, al exitenţei poemului, este circuitul obiectelor artistice. Publicarea este actul de integrare a poemului în circuitul obiectelor artistice. În acest sens publicarea este un act de constituire a poemului ca poem.Existenţa acestui text dovedeşte necesitatea lui.                                                                               Gheorghe Ene                                                                               Gheorghe Crăciun*****                                                                               Gheorghe Iova_______*„Wittgenstein […] nu a conceput filosofia drept domeniu de exercitare profesională a unui grup de oameni specializaţi, ci ca expresie a nevoiii de orientare pe care o resimte omul instruit de îndată ce se încumetă să gândească în mod independent.”, 1993, Flonta.**oameni şi lucrurile lumii***Poemul, ca text, nu participă, la inadecvări. ****citabilele colportate, în Biblia, de pe suportul vocal „slujbe”, „sfeştarii”, „predici”, „să nu faci ce face popa, să faci ce spune popa”: „căci vă spun că trebuie să se împlinească, în Mine, aceste cuvinte scrise” (Luca, 22, 37), pe suportul vocal „popor”, dau „înţelepciunea populară”, „poporul” creator.*****După Crăciun executiv, deci ’89, Gheorghe Crăciun s-a dezis, public, de această semnătură a lui.      
#
În noiembrie 1971, cu Crăciun şi Ene, am făcut un concept al unei reviste a cenaclului ce conduceam, „Junimea”. Nu mi-a plăcut zicerea „Noii”. Nu am reuşit să scoatem acea revistă. Peste un an, în absenţa mea, a apărut „Noii”, fără legătură cu conceptul meu; un eşec, o aferare activistică: colecţia „Noii” a fost cedată, de Crăciun, lui Lucian Hanu (cu Strochi, al doilea Lucian, alocat în chestie). Crăciun, Lefter, Stan, ei au postat, pe vehemenţă, mie, că vor recupera, de la Lucian Hanu, colecţia „Noii”. Prezentată drept sursă în aferări ştiinţifice, gazetare şi dicţionare, colecţia „Noii” trebuie prezentată. 
Conduceam, oct. 1970 – iunie 1972, „Junimea”. În noiembrie 1971, notam, pentru revista cenaclului: # Flora: -trad. din sârbă [ce? Suzuki, zen]               -poezieStan: -proză (prima [„Luna, ca un drac albit”])Lăcustă: -teatru [a scris şi teatru!]*Paraschivoiu: -teatru                       -eseuCreţu [Dan Verona]: -poezie[Strochi: -„Dulceaţa de prune”]**Holt: -proză („Ţăranii”)Ene: -eseu „Aducerea în este”        -câteva poemeCrăciun: -eseu despre Rimbaud               -câteva poeme               -traduceri trubaduriIova: -eseu (asupra improvizaţiei)         -texte         -Teoretizare a cencalului-Nemeş: -traduceriMitiş: -eseuVlăduţ: -cel puţin un poemNedelciu: -proză (2 scurte)Gaiţă: -poemeGoci: -critică #
Crăciun a notat:# Iova: -Texte-Stan: -Amurg tainic într-o cetate enormăEne: -PropoziţiiFlora –                   #
Am notat:
# Căciun, Ene, Flora, Iova, Strochi, Stan_   consiliu pentru caiet.#
Crăciun a notat:º Rolul nostru în literatura de azi (Duminică 28.XI.1971)º Raportul literaturii române cu literatura universală contemporanăº Poezia – ConcepţiiMarinescu: Fonduri AS, dactilografierea manuscriselor, Afişier, Colocviu, Deplasări,   Publicarea în reviste, Caietul Junimii.11,30 /Caietul Decanat/[văd, 16.02.10, că ăsta e verso, final, la: Crăciun a notat, punctat:] ____*Dar şi eu -”Nero”! (1969-1970)**parantezele [  ] Strochi sunt de atunci, înseamnă: spre eliminare
#
º Fonduri AS pentru afişier permanent [‘gzaht ce au făcut, fără mine, în anul universitar 1972 / 1973 şi asta fu „Noii”], multiplicarea textelor, afişe săptămânale (deplasări)º Discuţii susţinute de un grup compact (cenaclu) [de] membriº Caietul cenaclului (comisie de cenzură)º Cronica cenaclului (Strochi) [unde se bagă, vezi]º propagandă, mobilizareº Înlocuirea şerifilor (Cf. Gelu Ionescu, Victor Ciobanu)º grupul se constituie prin aderenţi (principiile noastre) -Iova, Ene, Crăciun, Flora, º Nedelciu,º Stan, Lăcustă, Gaiţă, Călinescu, º Strochi, º Băcanu (Vultur), Dascal, Goci, Răileanu, ºCardaş, Pricină, Holt , Gireadă,º reviste (Amfiteatru, Luceafărul, România literară, Echinox)º a se discuta în contextul literaturii române contemporaneº Che Guevara -teatru documentº Colocviu naţional de literatură studenţească -de discutat cu Marinescu [am tras linii am notat:]º ora 10 la Club facultate º discuţii privind literatura actuală 
#
Crăciun a notat; ce am spus:# -formalizarea limbajului ca limbaj poetic-voinţa de poezie -reminişcenţă* din prima jumătate a secolului XX-poezia românească actuală este un peisaj eterogen (coexistenţa manierelor)-manierismul poeziei româneşti -ideea de originalitate confundată cu ideea de manieră -eşecul generaţiei 60 în cadrul liricii noastre (Virgil Mazilescu -fragmente din regiunea de odinioară -noua tendinţă -POEMUL DIDACTIC)-de-metaforizarea / noua tendinţă -Mircea Ivănescu -ironiaº poezia patriotică şi evazionismul eiº Proletcultismul şi -poezia actuală)** º  ideea de naţional confundată cu ideea de trecut (parazitism)-ineficienţa socială a poeziei patriotice concepută ca propagandă-  #_____*cu „ş” **paranteză singurea, rimează, cu „reminişcenţă”

con tempo
În primăvara 1972, am ţinut o conferinţă, la „Junimea”, programul 3 Gheorghe, al textuării, de disociere de arta contemporană.„Arta devine funcţie a interpretabilităţii sale.”, ziceam de asta, ne disociem. PRETABILE se zic „artă”; la asta nu participăm.Am pregătit, conferinţa, cu „Poetica muzicală”, Stravinski; cu „Imagine şi sens”, Bentoiu: la p.179, găsesc, azi, 20.05.10, subliniate:„Raportul artistului cu publicul este un raport direct/, sau pur şi simplu nu este.”, „Creatorul de artă are nevoie de reflectarea reală în ceilalţi ca de lumina soarelui, însă de clăbuc publicistic şi de microscoape convergente asupra activităţii sale nu […]”, „artistul începe să gândească din ce în ce mai frecvent în termeni generali, în termenii altora” Arta devine funcţie a interpretabilităţii sale, capitolul „Critica şi analiza”. Ce scrisesem, deja, în „Text comun”, 12.01.1971: „Interpretarea poemului nu face parte, în utilizarea lui ca poem”.  

Scrisul ca ridicare la putere „Să inventez sintaxa libertăţii de a spune” (Gh. Iova, 1971)În 1971 un grup de tineri practicieni ai poeziei, studenţi pe atunci ai Universităţii bucureştene, editau un unic număr al revistei intitulate Noii. Cei trei: Gheorghe Ene, Gheorghe Crăciun şi Gheorghe Iova (cărora mai târziu [Subliniu cel Puţin] li s-a adăugat şi Mircea Nedelciu) se întâlneau în vederea unei activităţi de critică reciprocă, de clarificare a intenţiilor fiecăruia în cadrul unei înnoiri a literaturii văzută ca necesitate a momentului actual. O activitate de grup ce nu constrânge în niciun fel personalităţile ce aderau la ea: aceşti scriitori au iniţiat un lung travaliu teoretic de punere în drepturi a unor necesare noi modalităţi de abordare a realului, a fenomenului literar, a individualităţii creatoare. Iată un fragment din Text comun scris atunci: „Este un text de angajare în literatură ca instituţie literară. În urma unor experimente comune care au urmărit aflarea existenţei poemului la un nivel de indestructibilitate, afirmăm că poemul este îndreptat egal către toate lucrurile lumii. Contextul poemului este existentul. Poemul aparţine limbii, el se compune din propoziţii ale limbii şi nu constituie un limbaj aparte. Poemul este un text. Poemul oferă un punct de observaţie în univers. El este o realizare umană. Adică apare intenţionat. El descrie puterea unor existenţe asupra unor existenţe umane. Limba este adecvarea unui grup uman la existenţă. Ea face parte din existenţa umană. Ea este accesibilitatea maximă de care noi ne bucurăm în univers. (…)”, Cristina Felea in „Echinox”, nr.10-11-12/ 1982.#
Angajările nu mă interesează. Eu am fost atent, numai, la scris. La un an, după ce Condeescu mi-a zis „Fă o cerere!”, am făcut o cerere; după un an, a aprobat-o; după 4 luni, Condeescu m’a scos din salar, m’a păstrat „că’i bine”, cu numele (că la pensie, s’a documentat că „nu au virat”). Am tras, 7 ani, să eliberez cartea mea de muncă. Ptu că fui salariat „juma’ de normă” (4 luni) din 2001, până azi (şi oricând) e publicitatea infestată, cu falsul „Iova, angajat al MNLR”.

Marian Ilea: Găgeni, comuna Săhăteni, judeţul Buzău, 29 ianuarie, anul 1950, Gheorghe Iova…doar răspuns lung, fără întrebare. 
Gheorghe Iova: Deşi imprescriptibil, curric nu poate fi scris: scriu, unii, istorii, ptu că nu pot scrie vreo viaţă (vezi, tu, evangheliile). Către care birocraţie ai putea scrie un testament?
Eu am luat viaţă, cu Maria, la 8 ianuarie 1950. Oficialităţi au stabilit data 29.01.1950, Găgeni de Jos, comuna Vintileanca (azi, Săhăteni) în plasa Mizil(azi, jud. Buzău). Căsătorit, cu Doina Iova, campionă a Romaniei, la atletism – heptatlon, anii 1988, 1989, 1990, 1991.Şcoli absolvite: 1-4, Găgeni; 5-7, Vintileanca; 8-11, Liceul theoretic din Mizil; un semestru, la Politehnica din Bucureşti, 1967; 1968 – 1972, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de limba şi literatura română limba şi literatura franceză, cu diploma „Psihanaliză şi Fenomenologie, la Călinescu şi Bachelard”.  Profesor, traducator, scriitor vânat, cu D.U.I. Redactor, la “Contrapunct”, 1990-1992 şi, 1992-1994, la “Contemporanul – ideea europeană”. Am ţinut cursul şi seminarul de filosofie, la Academia de Arte din Bucureşti, 1994-1996 şi 1997-1998. Din vara 2001, nicio ofertă.Debutul literar, în presă: “Viaţa Buzăului”, Supliment literar, Nr. 1, decembrie 1968.Publicat,in“Luceafărul”, 9 mai 1970; “Viaţa Buzăului”, iulie, 1975; “Vatra”, 7, 1978; “Echinox”, 1980, nr. 8-9-10; “Viaţa Românească” (mai multe numere 1979-1989), “Contrapunct” 1990-1991; “Contemporanul – idea europeană” 1991-1993;  la foarte multe publicaţii, în anii 1991–1993; “Desant ‘83”; “Nouă poeţi”, 1984; „Tranzbordare” 2013; “Bucureşti 21” ARCUB, “Bucuresti, Capitala Europeana a Culturii în 2021” 2015; “Proza 21”, 2015, Uniunea Scriitorilor din România, Fliala Bucureşti Proză. Debutul literar, în volum: “TEXTEIOVA”, C.R., 1992, genul: texte Iova.Au urmat volumele: “1971. Ordinea în care el plânge”, C.R., 1997; “1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, Axa, 1998; “Călare pe muşcătură”, Paralela 45, 1998; “De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii”, Paralela 45, 1999; “Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar”, Paralela 45, 1999; “ELEVEN”, editura CEEA CE – 2007; „Excursia în plină desfăşurare”, Charmides, 2010;„texteiova”, Tracus Arte, 2011;„Vânt cu aşchii”, Vinea, 2011, draft;  „geniul catren”, Charmides, 2012, draft;„Documentarea unei neînţelegeri”, Charmides, 2012, draft;„Călare pe muşcătură”, Vinea, 2012 ,colecţia DEFINITIVE, draft;„Căzut, între două studenţii 1968”, Eikon, 2014, draft;„Lumea este un zid, de care nu mă pot îndepărta.”, Charmides, 2015,  draft.Am publicat, pe suport electronic, cartea “1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, pe C.D. “Cartea virtuală, 50 de volume, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ: Antologia Virtuală Noesis nr. 2 (noiembrie 2000)”, editat de SOCIETATEA CULTURALĂ NOESIS, www.noesis.ro.   Premii literare: “Viaţa Românească”, eseu, menţiune “Cititorul”, 19. XII. 1984; “Frontiera Poesis”, pentru “Cartea de poezie a anului”, “1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, Satu Mare – 1998; Premiul A. S. P. Ro. pentru roman, pe anul 1999, “De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii” Ed. Paralela 45, 27 mai 2000; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu, pe anul 1999,  “Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar”, Ed. Paralela 45,  în iunie 2000;Premiul festivalului  “Poezia în avangardă”, Sighişoara 5-7 mai 2006;Biblioteca Judeţeană “V. Voiculescu”, Buzău, a acordat, la împlinirea a 50 de ani, o DIPLOMĂ DE ONOARE, “poetului şi prozatorului Gheoghe Iova – pentru întreaga activitate scriitoricească”, la 27 noiembrie 2000.Cercuri şi cenacluri literare vizitate: “Viaţa Buzăului”, 1968, 1975 – ‘76;  “Junimea”, 1969 – 1972: din oct. 1970, până în iunie 1972, am condus acest cenaclu.
Marian Ilea: Generaţia ’80 în literatura română…doar răspuns foarte lung fără întrebare. 
Gheorghe Iova: Cine nu a mai scris, nu a mai avut cu ce să citească. Generaţia 80 nu mai scrie, din anii 80.
Marian Ilea: Despre prietenie şi scriituri?
Gheorghe Iova: „écriture” are un singur plural „Les Écritures”: „salvatorul”, pe meleag [în blocul meu, de ani, careva sparge betoane, cu bufnet (portiere Secu), cu trânteli & căzături („răsună valea” dă idee de acustica blocului de proprietari), drujba ori joagărul, îndelung, zgârie pretinzând că taie], e în loc coit, cu j de mii „salvatori”, salvăi vicious. Salva Vichy. Sid Vicious.
Marian Ilea: Într-un volum antologie al prieteniei literare, cîţi ar avea loc dacă ai face o astfel de „poveste în poveste” şi de ce?
Gheorghe Iova: Secu, distrugerea, prin apropiere,dupa ce,la 66 de ani,am aflat ca am avut D.U.I. [mă declară şef al mişcării –ilegale– „NOII”  “dusman al poporului”.Daca nu uitsi, candva, voi scrie, cu tine, mia mea de prieteni. “Vatra”, după ce am luat, simultan, premiile ASPRO & U.S.R., după ce am publicat 5 cărţi în 2 ani, mă declară non scriitor, 16 ani, lunar, pe coperta a 4-a: audienţă! cu „Gheorghe Iova – un guru al optzecismului”, cu inculta atribuire, de guru, unei abstracţi. 

Marian Ilea: Tema acestui interviu trebuia să fie: „Cîte ceva despre avangardă”. Să încheiem cu ce trebuia să începem: Ariergardă, Avangardă, Postavangardă? 
Gheorghe Iova: „Il faut être absolument moderne.”, Rimbaud.Iova : textuare.3gheorghe. In istoria literaturii romane, nu exista avangarda. Am rugat, pe Leo Butnaru, s’o scrie, el, avangarda romana, dupa a rusa & uktainetz.
Conchid: 1.Nu am fost „membru” a nimic, nici a cenacle.Am condus,liber,2 ani,”Junimea”.2.Nu am fost angajat M.N.L.R.3.„generaţia” e de nulat.4.Cu „Desant 83”, alui „Cenaclul de luni” butăşiră (târâtu’ ăsta se dă drept desantare; parazitatu’ e dat drept luat drept desant). Eu am fost parazitat, din zbor. Cei ce m’au parazitat (după ce cenaclu’ nima a căzut) constituie argumentul nima că un cenaclu a produs o literatură naţională.’gzakt ce nu se poate accepta.5.Cu singularitatea ta (ascet atlet.1973,”scriitorii au trupuri mari,cele mai mari”),ma bucur sa gandesc ,la de ale mele,prin asemanare.Un cenaclu republican ar fi trenul tau,la capitalie.

RăspundeRedirecționează