Privighetoarea Maramureșului, Titiana Mihali, loc special pe Aleea Stelelor din Borșa. Viață comparată cu a lui Edith Piaf (VIDEO ȘI FOTO)
Moment emoționant în Borșa, sâmbătă, 24 aprilie. Începând cu acest weekend, Titiana Mihali, supranumită „Privighetoarea Maramureșului”, are locul său special pe Aleea Stelelor din orașul maramureșean.
Artista a avut parte de o viață zbuciumată, desprinsă, parcă, din filme. În fapt, ea a fost primul copil dintre cei zece ai familiei Gavrilă și Maria Mihali Rădăcină. Iubirea ei pentru muzică a fost descoperită de părinții ei, care o duceau de mică să cânte la nunți.
În mod firesc, parcă, la vârsta de 17 ani a fost angajată la Ansamblul „Maramureșul” din Baia Mare și colaborează și cu Ansamblul „Cercănelul” din Borșa. În 1963 Titiana Mihali participă la un festival internațional de folclor la Dijon, în Franța unde primește „Colierul de Aur”, trofeu care i-a fost înmânat chiar de către președintele Franței de atunci, Charles de Gaulle. Mai târziu participă la un festival în Polonia, unde este premiată cu Cheia de Aur și Cupa de Cristal. De asemenea, participă la turnee peste tot in lume: Macedonia, Norvegia, Egipt, Sudan etc. În 1968, face primele înregistrări la Radio România cu taraful ceterașului Gheorghe Covaci (zis Cioată) din Vadu Izei.
Titiana s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu un căpitan de vas din localitatea Țăndărei, județul Ialomița, căruia îi dăruiește o fetiță pe nume Titienuca. În anul 1981, la întoarcerea dintr-un turneu din Europa și Orient, artista află că fetița ei de doar trei ani a decedat și a fost îngropată de două saptămâni. Din acel moment, Titiana s-a schimbat radical, inclusiv pe plan artistic, iar muzica ei plină de veselie se transformă, într-una plină de tristețe, conform wikipedia.ro. După acest eveniment nefericit din viața sa, Titiana și soțul ei mai fac doi copii: Aura si Auraș. La un an după moartea fetiței, Titiana este invitată de către realizatorul TV Tudor Vornicu într-o emisiune, însă pe platourile de filmare suferă un preinfarct și este dusă de urgență la Spitalul Fundeni din București, unde a fost operată pe cord deschis.
În anul 1989, artista divorțează și se întoarce acasă în Maramureș, unde devine profesoară de canto la Școala Populară de Artă din Sighetu Marmației. La 11 septembrie 1991, Titiana Mihali se stinge din viață la vârsta de doar 41 de ani. Inițial a fost înmormântată la Borșa dar, din respect pentru dorința sa de a fi înmormantată lângă fiica ei, frații acesteia o mută la Țăndărei, iar după 14 ani, în anul 2005, aceștia o readuc la Borșa. Privighetoarea cântecului popular maramureșean a avut un destin tragic comparat de către oamenii de folclor cu cel al lui Edith Piaf. Numele său, însă, nu a fost niciodată uitat. În amintirea sa, la propunerea Ministerului Culturii, Cultelor și a Patrimoniului Național, la Borșa se organizează un festival de muzică populară care îi poartă numele. Post-mortem i s-a acordat Titlul de Cetățean de Onoare al orașului Borșa. În SUA, mai exact în statul Maryland, a fost inaugurat – în 1998 – un festival dedicat celebrei interprete Titiana Mihali, inițiativă care a aparținut românului Ioan Enciu, stabilit în SUA, conform folclor-romanesc.ro. În plus, iată că, începând cu acest weekend, Titiana Mihali are locul ei special pe Aleea Stelelor din orașul maramureșean, în semn de recunoaștere a talentului său imens.
Sursa: directmm.ro