Temperaturile cresc în toată țara până la 16 grade. Cum va fi vremea in Maramures?

În prima parte a intervalului, valorile termice se vor situa cu mult sub cele normale pentru ultima decadă a lunii martie, mai ales pe timpul nopţilor; astfel că, în medie, maximele vor fi de 4…7 grade, iar minimele de -6…-4 grade.

Din data de 27 martie, vremea se va încălzi semnificativ, temperaturile devenind apropiate de cele climatologic specifice perioadei şi, cu mici variaţii de la o zi alta, menţinându-se în jurul acestora până la sfârşitul celor două săptămâni; valorile diurne vor fi de 11…13 grade, iar cele nocturne de 2…4 grade, mediat regional. Regimul pluviometric va fi deficitar pe parcursul primei săptămâni, ulterior probabilitatea pentru precipitaţii fiind temporar mai ridicată.

La munte, vremea va fi deosebit de rece la începutul perioadei, geroasă în cursul nopţilor când minimele vor fi în medie de -14…-10 grade şi cu maxime negative, de -5…0 grade (valori mai scăzute la altitudini mari). Începând din 27 martie, încălzirea vremii va fi semnificativă, astfel că regimul termic se va apropia de cel normal pentru perioada din an şi, cu mici oscilaţii, se va menţine astfel până la finalul celor săptămâni de prognoză; se estimează o medie a temperaturilor maxime de 1…7 grade şi a minimelor -6…-2 grade. În primele zile vor fi ninsori temporare, în special în Carpaţii Meridionali şi Orientali.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată şi după data de 29 martie, însă acestea sunt estimate a fi în general slabe cantitativ.