Comuna Groși iese din carantina zonală

Încă o unitate administrativ-teritorială din Maramureș iese din carantina zonală. Este vorba despre comuna Groși.

Măsura a fost luată după ce în zilele de 3 și 4 martie, incidența era de 3,16 cazuri COVID-19 la mia de locuitori cu zece cazuri în ultimele două săptămâni.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este abilitat să comunice faptul că nu va fi prelungită măsura de carantinare zonală pentru comuna Groși cu localitățile aparținătoare Groși, Ocoliș și Satu Nou de Jos”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Ca atare, din cinci unități administrativ-teritoriale carantinate au rămas numai patru, iar situația va evolua în funcție de incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori. În prezent, carantinate zonal sunt UAT-urile Recea, Rona de Jos, Șișești și Tăuții Măgherăuș, respectiv localitățile menționate și cele aparținătoare aferente.

Sursa: directmm.ro