Maya Bodor, o fetiţă de 12 ani, realizează un desen extraordinar inspirat din realitatea cartierului ei natal

Maya Bodor, o fetiţă de doar 12 ani, din Baia Mare, a uimit atât profesorii cât şi organizatorii unui concurs de lucrări artistice, printr-un desen intitulat „O lume paralelă în cartierul meu”.

Imaginaţia fetiţei a fost stârnită de Asociaţia „Grupul de Acţiune Locală Baia Mare” care a organizat împreună cu şcolile gimnaziale „Vasile Alecsandri” şi „Simion Bărnuţiu” concursul de lucrări artistice intitulat ,,Cartierul meu prin ochii mei”, eveniment care a avut loc în perioada noiembrie – decembrie 2020, în cadrul proiectului ,,Sprijin pentru funcţionarea GAL Baia Mare”.

Maya a câştigat atât Premiul I la categoria desen/pictură cât şi Premiul de popularitate, desenul ei surprinzând zonele defavorizate ale cartierului în care aceasta locuiește, mai exact cartierul Vasile Alecsandri din Baia Mare. Acestea au fost realizate într-un mod extrem de autentic, partea de sus reprezentând zonele defavorizate, iar cea paralelă axându-se pe zonele care se află într-o stare bună.

Ideea acestei lucrări, intitulate atât de sugestiv „O lume paralelă în cartierul meu”, a venit în momentul în care Maya a observat cât de defavorizate sunt anumite zone ale unui oraș.

Maya Bodor, la doar 12 ani, a reușit să-și vândă primul desen în America prin intermediul unei aplicații pe care se află mai mulți oameni interesați de acest domeniu.

Pe viitor, Maya și-ar dori sa devină un animator de succes. Acest domeniu se focusează pe crearea de desene animate.