Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului – un stâlp al credinţei

De unsprezece luni de zile trăim într-o lume care pare a-şi fi pierdut busola. Pandemia a făcut ravagii în trupurile şi-n spiritele oamenilor (mirenilor)! Oameni fără personalitate au guvernat ţările Europei. COVID-19 a devenit spaima tuturor generaţiilor, a lovit în stânga şi-n dreapta şi s-a murit pe capete. S-au distrus tronsoane ale economiei mondiale. În tot acest haloimăs, mireanului i-a rămas ca sprijin credinţa în Dumnezeu şi drumul la BISERICĂ! A fost singura certitudine a ultimelor 11 luni.

Guvernanţi loviţi cu leuca în creştete au restricţionat până şi accesul în lăcaşurile sfinte, în locul de întâlnire dintre OM şi DIVINITATE, intermediat de biserică, de preoţi, de episcopi ori de Patriarh.

Spiritul profund ortodox al tradiţiei creştine a învins toate aceste obstacole. În Maramureş şi Satu mare, Episcopul Iustin a ştiut să găsească o cadenţă benefică din care creştinismul să-şi poată urma vocaţia pentru toţi creştinii acestor locuri.

Ultimele zile, cele ale sărbătorilor creştine ale lunii decembrie, ne-au arătat o BISERICĂ VIE, aptă să-şi conducă turma în spiritul tradiţiilor, fără a renunţa nici măcar la un milimetru din misiunea ei.

Episcopul Iustin cu păstorii lui (preoţi, protopopi, ş.a.m.d.) a adus peste tot în bisericile zonei: linişte, înţelegere, credinţă şi siguranţă. Bisericile s-au dovedit a fi locurile cele mai puţin periculoase pentru creştini în faţa pandemiei.

În loc să devină o Biserică prigonită de autorităţi alese sau numite, lipsite de discernământ, Biserica a fost un intermediar de forţă între creştini şi autorităţi, s-a practicat metoda prin care creştinismul a învins în oameni şi nu e puţin lucru pentru Episcopul locului.

Nu s-a practicat nihilismul ci dialogul, nu s-a pus poprire unor măsuri drastice ci s-a găsit metoda de a primi în siguranţă creştinii în Biserici.

Maramureşul şi Sătmarul au fost ţinuturi ale tradiţiilor strămoşeşti şi ale credinţei puternice. Rolul Episcopului Iustin a fost uriaş. Luna decembrie, cu ale ei sărbători creştine, s-a desfăşurat într-o înţelegere coerentă între autorităţile locale şi liderii religioşi din comune şi oraşe. S-a trăit creştineşte, în curţile bisericilor, cu viflaimurile şi cu colinzile acestor locuri. Au fost zile în care supremaţia creştinismului a dat energie oamenilor şi-un punct de sprijin puternic.

Ce a făcut BISERICA ORTODOXĂ din spaţiul păstorit de Episcopul Iustin, se va vedea în următorii ani când credinţa va exploda benefic în oameni, iar pandemia va deveni subiect de analiză psiho-sociologică.

Rolul unui episcop se simte puternic în momentele de criză şi de răstrişte, când până şi credinţa poate deveni interzisă ori prigonită de autorităţi mirene.

Episcopul Iustin a parcurs cu succes o astfel de etapă. Nu cred că se putea face mai bine, nu cred că spiritul creştin al Mănăstirilor Rohia, Bârsana ori Moisei, putea fi mai pregnant decât a fost. Sunt multe lucruri pe care BISERICA le-a suportat în această perioadă de interdicţii. Toate au dispărut în faţa creştinismului din zilele de naştere a Mântuitorului.

Românii din Maramureş şi Sătmar şi-au luat energia pentru a întâmpina alte luni de răstrişte, spaimă şi umilinţă care se arată. Oricare ar fi destinul mireanului, oriunde şi în orice condiţii s-ar sfârşi el, BISERICA e la datorie. Cei rămaşi simt în acele momente rolul decisiv al creştinismului când îşi duc, conform obiceiului pământului, mortul la groapă. Şi acest ultim ritual creştin a fost respectat.

Fiu al Maramureşului Istoric, Episcopul Iustin şi-a făcut vacanţele de elev în ascultare la Mănăstirea Rohia, primit de Serafim Man. I-a spus mamei lui (deoarece rămăsese orfan de tată) că Rohia era locul unde-şi dorea să rămână. Era elev în clasa a opta. A urmat apoi seminarul, facultatea de teologie la Sibiu şi a ajuns stareţ al Mănăstirii pe care a cunoscut-o în copilărie. A devenit pragmatic, a fost creştin practicant, a ajuns Episcop al locului. O viaţă dedicată creştinismului acestor locuri pe care nu le-a trădat niciodată.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele care nu încap în spaţiul unui editorial, îi transmitem mult succes în continuare în conducerea creştinismului locului şi multă credinţă care să-l ajute să sprijine dezvoltarea Bisericii Ortodoxe în Maramureş şi Sătmar, şi să rămână stâlpul de credinţă de care au nevoie maramureşenii şi sătmărenii în aceste vremuri, deloc blânde,  cu întreaga OMENIRE!

Marian Ilea